Prin ale toamnei văi prelungi,
Cu tine am umblat odată.
Ciorchinul lunii sta să cadă
Și nu mai pot uita de-atunci.
Oare-o fi fost pe-aproape via
De m-amețeam atât de rău?
Sau era numai gustul tău
Care-mi statornicea beția?
Atâta știu: că aș fi mers
Cu tine, viața mea întreagă,
Și frunzele fără de vlagă
Mi-ar fi părut atât de verzi!
Sensul versurilor
Piesa evocă o amintire nostalgică dintr-o toamnă trecută, petrecută alături de persoana iubită. Naratorul își amintește cu melancolie de acele momente, idealizând trecutul și dorindu-și să retrăiască acea experiență.