Nina Cassian – Muzica Pentru Pace

Pace înseamnă:
să nu-mi fie teamă,
să nu mă pândească
vreo mână hoțească,
drapelele ciumii
la cârmele lumii,
poruncă de dolii
din grase fotolii.
Ci, pentru-nțelesuri
și pentru surâsuri,
să fie un timp
curat și întins,
și fără opreliști,
suflat cu priveliști,
cu păsări și crengi,
cu ape adânci.
Omul s-adune
ursuzul cărbune,
grâul, gălbuiul,
negrul, țițeiul,
peștele-n zale
de limpezi metale,
roadele pomului:
toate-ale omului!
Treptele creșterii
urce-le meșterii,
schela poemelor,
vuietul vremilor,
dragostea — nimbul,
vestind anotimpul,
cu frunzele martore
la umbră de arbore…
Dar dacă dușmanul
va scoate arcanul,
rotund să măsoare
gâtlej de popoare,
atunci, da, atunci,
pentru noi, pentru prunci,
pace înseamnă:
Mâna pe armă!
Să-și apere rodul
și munca, norodul,
unealta, puterea,
odihna, visarea,
ciocanul și secera,
cântecul, pagina,
și purpura luptelor
ca sângele fructelor.
Să crească o pace
nu-n strâmtă găoace,
ci aripă ninsă
pe hartă întinsă;
nu șubredă, slabă,
vândută-n tarabă,
ci suplă și darnică,
vastă și trainică,
leagăn, copiilor,
văzduh bucuriilor,
și râvna orașelor,
zorul cosașilor,
cântecul mare
fără hotare,
dreptatea legilor
în vecii vecilor…

Sensul versurilor

Piesa exprimă dorința de pace, dar și necesitatea de a ne apăra valorile și munca în fața amenințărilor. Pacea adevărată nu este una fragilă, ci una puternică și generoasă, care oferă un viitor prosper pentru toți.

Lasă un comentariu