Grea și odihnitoare după-amiaza
așteptării,
petale de cuvinte aștern.
Peste liniștea noastră
curgerea cristalului.
Ai fi vrut o insulă numai a ta
să te trezească pescărușii din somn,
sclipitor pe nisipul negru,
când noaptea pare un licăr al clipelor netrăite.
Insula aceea se-nfiripă câte puțin
în amintirea oricărui matelot
plecat de curând pe mare,
când valurile aștern aerul amiezii.
Sensul versurilor
Piesa evocă dorința unei insule personale, un refugiu idilic. Imaginea insulei se conturează treptat în amintirea celor plecați pe mare, devenind un simbol al speranței și al evadării.