În lumea ta ar fi cazul să-ți amintești
Că prin lucrurile simple te-am făcut să zâmbești
În lumea ta e doar un singur vinovat: eu
Pentru tot ce s-a-ntâmplat mereu.
Imaginația ta e artă când începe cearta
Dar nu tot ce-ți trece prin minte e realitatea
Adevarul e că-mi fac de cap cu alta
Da, o cheamă paranoia și e prietena ta.
Dacă m-am rătăcit, de ce știu ce simt
Și cum te-am găsit mereu prin orice labirint
Cel mai mare nesimțit sau cel mai bun iubit
Ți-am spus că la cele mai multe întrebări tăcerea-i cel mai bun răspuns.
Simpla iubire, ce loc ciudat de complicat
Și oamenii cred că sentimentele stau sub contract
Ai dreptate, nici acum nu m-am schimbat
De asta, când te trezești, probabil o să fiu plecat.
Dar și tăcerea-i un răspuns
Azi îmi arăți ce nu mi-ai spus
Ai fi erou dacă-i putea
Să recunoști că-i vina ta
Să recunoști că-i vina ta.
Te-am purtat în palme și mi-ai scris în piele
Te-am plimbat prin toate visele mele
În ochii tăi să fiu ca la-nceput
Asta e tot ce am cerut.
Mi-am aruncat în aer zidurile
Iubirea ta îmi taie aripile
Zi-mi tu pentru ce.
Dar și tăcerea-i un răspuns
Azi îmi arăți ce nu mi-ai spus
Ai fi erou dacă-i putea
Să recunoști că-i vina ta.
Dar și tăcerea-i un răspuns
Azi îmi arăți ce nu mi-ai spus
Ai fi erou dacă-i putea
Să recunoști că-i vina ta.
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea unei relații problematice, unde tăcerea devine un răspuns ambiguu. Se vorbește despre vinovăție, paranoia și deziluzia într-o iubire complicată, sugerând o despărțire iminentă.