[Underman]
Singur în noapte, singurătate, în fapte-s pași și șoapte
Dormitoare ce domină prea tare dorințe de afirmare, poate
Speri și te sperii, atâția cretini și criterii
Și sapi lumini sub pământ că așa suntem meniți noi – minerii.
Înfrunți majoritari, frângi nervi tari încercând să pari imun la fumuri mari în care te pierzi, dispari
Că-s arii prea largi, strecoară-te, fii rădăcini de arbore ce-s tartore
Și orice sol torturat de roci, arunci cu zeci de ancore, te rogi
Acordat la pozitiv ca orice muritor cu obiectiv.
Obiectul tău se ascunde-n sac, pășești către dispozitiv avid, citește, că ai timp
Rostește din plin, cine-s alții să spună ce vrei, la ce visezi, ce simți, riști, aspiri?
Ăștia-s nesimțiți, nu se simt uniți
Parveniți ce par să vină doar când pun mâna pe par să dea o vină.
Tare-s triști, pereții lor emană lumină
De reușești să le intri pe retină citești rutină
Stofă n-au, făcuți din material prea scurt ce nu-i acoperă, n-aud, degeaba-i operă
Tremură de frig când descoperă că mâna pe operă nu-i manoperă.
[Nimeni Altu’]
Perete în perete unde scriu asta, chiar lângă mine
stă un vecin, de 15 ani nu mai are pe nimeni
Copiii au alte familii și copii crescuți prin alte țări
Greu să ții legături de sânge peste mări și zări.
Singurătatea e clară, e cea mai neagră povară
I-aud televizorul dat tare pe știri seară de seară
Iese din casă doar mangă și se plimbă pe baltă
Se ia de lume, bucuros că măcar se ceartă.
Mi-a zis odată să nu port căciulă, că suntem băieți
Și pe cuier și eu și el colecție de șepci
Mi-a zis povestea lui de parcă știa c-o s-o scriu
Cu mult curaj, de parcă simțea că nu-i prea târziu.
I-am căutat fiul pe Facebook și i-am scris ”Frate, sună.
Indiferent ce s-a întâmplat iartă-l și fă o faptă bună! ”
Și a doua zi vecinul meu nu părea să plece haihui
Și era treaz și bucuros că l-a sunat băiatul lui,
fata e bine. Simte-o pe asta și-o să vezi cât contează
la bătrânețe un telefon, o floare, un gând, o frază
Când nimănui nu-i pasă că povestea vieții lui e tristă
Eu îl admir pe om că habar n-am el cum rezistă.
Și bântui printre inamici să-mi caut aliații
Ca un orfan fără părinți ce vrea să-și mai vadă frații
Singurătate, nu vroiam să te mai vad vreodată
Dar tu mă trimiți noaptea pe străzi să te mai simt o dată.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema singurătății prin perspective diferite: izolarea socială, amintirile și dorința de conexiune umană. Versurile subliniază importanța gesturilor mici și a legăturilor interumane, mai ales la bătrânețe, și reflectă asupra rezistenței în fața greutăților vieții.