Nimeni Altu’ – Mantra Păcii

Îmi caut pacea, cândva știam că pacea e unde ești tu
Liniștit și mulțumit de cum îți e în viață drumu’
Dar uneori e fumu’, îți apare încă unu’
Și cel mai ușor e să bagi ghiulea, să încarci tunu’
Da’ văd că tu nu prea știi cum e să lași o clipă arma jos
Să vezi cât de mult pierdem doar pentru că o ardem prost
Iar noi tragem de zor, în zori suntem prea orbi
Oameni mor cu scopu’ să ne amintească tuturor un simbol
Mediator între viață și moarte, mesager poate
Nemuritor ca un cocor, am înțeles șoapte
Și am ascultat cântecul lor, venit de departe
Indiferent de zonă, muzica nu ne desparte
E-n sunet aproape, ca-n suflet tună și fulger
E frig aici, și-n frigider, dar tot mai pot să cuget
Sătul să fug, să-mi fac rău noaptea, îmi caut mantra
Îi abruptă panta, încearcă-ne ca un vandal
Viața mă crește, port în creștet o poveste
Și darul de a vedea pe fiecare așa cum este
Trec peste decenii și uneori mai am vedenii
Când aprind pipa păcii ca frații mei indienii
Bastion 13, am venit să dau de veste
La dușmani, dar acum moartea mă iubește
Ma știe, și flacăra mea rămâne vie
Ca din tot ce am adunat, absolut tot ți-am păstrat ție
Cu drag ca unic fiu, știu cu asta rămân viu
E devreme, dar prea târziu, mai am puțin o să le scriu
Ține cont că e altă vârstă, de acum drumu’-ție ingusta
Și doar batrana mea conștiință mă mai mustră
Dar învăț să-nvăț singur, să prețuiesc timpu’
I-am acordat respect traindul și i-am înțeles filmu’
Acum e calm, ca marea într-o frumoasă zi cu soare
Ani de furtună m-au pregătit pentru schimbare
Am evoluat mai repede, forțat de împrejurări
Copil crescut printre înjurături visam îmbrățișări
Țin minte certuri acasă, când doream liniștea noastră
Acum e altfel în viață, și doar tacerea mă apasă
Și totodată acum mă simt altfel pe stradă
Nu mai îmi găsesc locul cum îl găseam altadata
Altă brigată, la colț am pașaportul vizat
Uneori merg să revad cartiere pe unde-am umblat
E alt univers acum, zici că noi venim din altă lume
D-asta acum pot spune că aud mai puține glume
Lumea serioasă, trece totu’ mai greu
Rămân soldat universal primu’ model am fost eu
Al doilea model ai fost tu, al treilea model a fost El
Iar acum mă simt de lemn printre suflete de fier
Sentimentele mă pot schimba, poate că da
Da’ pot să-ți aduc pacea înainte să-ți zic PA
Ai grijă de tine!

Sensul versurilor

Piesa explorează căutarea păcii interioare și maturizarea prin experiențe dificile. Artistul reflectă asupra trecutului, regretelor și transformărilor personale, subliniind importanța evoluției și a grijii de sine.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu