Dacă aș putea să transform întregul univers într-un bloc de cristal l-aș sparge
Dacă ți l-aș pune în mână tu ce-ai face?
E greu să accepți că totul depinde de tine
Când doar credința în Dumnezeu te ajută să gândești că va fi bine
Când sărăcia ți-a ucis până și ultimul vis
Când dorința de mai bine naște primul compromis
Când mintea cenzurează orice gând legat de paradis
Iar speranțele aruncate în focul inimii l-au stins
Amintirile te țin în viață, gânduri te omoară
Singurul refugiu e-n bagabonteală
Regreți în fiecare dimineață ce-ai făcut aseară
Dar repeți în fiecare seară aceeași greșeală
Sătul de tot precum bolnavii de regimuri prin spitale
Când otrava-ți servită pe post de mâncare
Când mai ceri m*****a mințim că te doare
Multe imagini bizare foarte ciudate îți apar clare
Refren (x2)
Motivații disfuncționale deschid drumuri noi
Dar toate duc inevitabil către infracționalitate
Când îi vezi pe toți aproape dar îi simți prea departe
Primul cuvânt asociat cu singurătate devine moarte
Încă de mic copil am căutat soluții pentru probleme
Dar în scurt timp m-am trezit în scară căutând alte vene
Acu’ mi înec ficatu’n alcool, plămânii’n iarbă cu tutun
Când n-o să mă fac asta cu siguranță o să fiu mort sau nebun
Deja obișnuit cu această stare de sete și foame
Rămân același personaj în același tablou fără de rame
Cu multe dame dar cu prea puține mame
Și multe grame care dau viață prea multor drame
Au trecut ani grei, am trecut prin multe cu românii mei
Și ține minte, dacă vrei să fii ca ei
Niciodată să nu faci ceva împotriva firii tale
Și oricât ar fi de greu încearcă să fii tare
Că oricum mori, ce rost mai are să te sinucizi
Oricum toți oamenii rămân la fel de perfizi
Și când cel mai grav eșec te face să te vinzi
Începi să te-mpingi dar te pierzi printre indivizi insipizi
Refren (x2)
Sensul versurilor
Piesa descrie o realitate dură marcată de sărăcie, dependență și infracționalitate. Protagonistul se simte prins într-un ciclu vicios, unde speranțele sunt stinse și singura scăpare pare a fi autodistrugerea.