Eu mi-s floarea florilor,
Dragostea feciorilor,
Eu mi-s floarea-a mai frumoasă
Și de feciori mi-s aleasă.
Cin’ iubește florile
Iubește și fetele,
Că florile sunt frumoase
Și fetele-s drăgăstoase.
Cin’ nu crede să probească
Pe mine să mă iubească
Și-o să vadă viața-ntreagă
C-am să-i rămân tot mai dragă,
Și-o să fie fericit
Că pe mine m-o iubit.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o declarație de frumusețe și dragoste, unde naratoarea se autoproclamă floarea florilor, adorată de tineri. Ea invită pe oricine se îndoiește de farmecul ei să o iubească, promițând fericire eternă.