Spune-mi maică-adevărat
În ce zi m-ai blestemat
De m-am depărtat de sat,
Drumurile m-au mâncat,
Drumurile pe tot locul,
Străinul, ardă-l-ar focul,
Drumurile, pribegia,
Străinul, mâncă-l pustia!
În sat de mă măritam
Lângă măicuța eram,
Puneam basmaua pe mână
Mă duceam pân’ la fântână,
Supărată de eram
Pe la măicuța treceam,
Două vorbe de-mi spunea
Inimioara-mi răcorea.
Fata care-i blestemată
N-are noroc niciodată,
Pune capul pe perniță
Cu dor de tine, măicuță,
Vorba nu ți-a ascultat,
Departe s-a măritat
Și-acum necazul și-l poartă
Singură prin lumea toată.
Sensul versurilor
O fată își regretă decizia de a pleca de acasă și de a nu asculta sfatul mamei sale. Acum, singură și nefericită, simte povara blestemului și dorul de căldura și sprijinul matern.