Cât îi muntele de-nalt
Toată zăpada s-o luat,
Numai la inima mea
Ce s-o pus nu se mai ia,
S-o pus cu așezământ
Ca să mă bage-n pământ,
S-o pus dorul neicuții,
Nu se ia pân-oi muri.
Dar, Doamne, dacă știam
Drag de tine nu prindeam,
De știam că n-am noroc
Nu te-aș fi iubit deloc,
Ocoleam, nană, cărarea
Pe unde mi-ai ținut calea,
Că noi doi n-avem noroc
Să fim amândoi pe-un loc,
Și de n-am noroc pe lume
Cu Dumnezeu nu m-oi pune.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și durerea unei iubiri pierdute. Naratorul reflectă asupra destinului nefavorabil și asupra dorului persistent care îl macină, comparând intensitatea sentimentelor cu înălțimea muntelui.