Sus la munte-i promoroacă,
Toate crengile se-apleacă,
M-aplec să mă rog și eu
Să te țină Dumnezeu,
Puișor, la mâna mea
Să te judec cum oi vrea.
Pentru nana câte-am tras,
Nici nu-l iau, dar nici nu-l las,
Nici nu-l las și nici nu-l țin,
Să știe c-are stăpân,
Nici acuma, niciodat’,
Numai să-l țin încurcat.
Ce te uiți, puiule, așa,
Să fim singuri m-ai mânca,
Și de drag, și de necaz,
Pentru mine multe-ai tras,
Noroc că lumea ne vede
Că nu știu ce s-ar alege.
Sensul versurilor
Cântecul descrie o relație complexă, plină de dorință și control, plasată într-un cadru natural idilic, dar rece. Vorbitorul exprimă atât afecțiune, cât și dorința de a menține controlul asupra celuilalt, temându-se de judecata lumii.