Vântul, sfârtecat de boală
îmi atârnă greu în mâini
Plâng și plâng de oboseală
colindând din câini în câini.
Și-mi smucesc din colb călcâiul..
Păsule, de ce rămâi?
Poate-i drumul tău, dintâiul,
ce-ți atârnă de călcâi.
Fălcile cu scrâșnitură
mi le strâng și-n van asud
doar scrâșnitul surd, de ură,
al măselelor l-aud.
Nu-i cântarea cea mladie
cu vedenii vechi, de mit
.. Cântule de drumeție
te urăsc că ai murit!
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de disperare și ură față de o situație dificilă, posibil o boală sau o pierdere. Naratorul se simte copleșit de suferință și deziluzionat de pierderea bucuriei și a speranței.