În poarta curții unde m-am oprit
M-a-ntâmpinat un zarzăr înflorit –
Un zarzăr alb, ca părul meu încărunțit!..
Și-n pragul porții-n care am bătut
Un buldog negru m-a recunoscut
Și m-a lătrat ca un salut de „bun venit”..
În poarta casei tale-n care
M-ai găzduit întâmplător,
Când nu eram decât un călător
Bătut de vânt și mângâiat de soare,
M-am regăsit ca-n prima zi, când tu
Îmi repetai cuvântul: „Nu”..”Nu”..”Nu”!..
Și-ți ascundeai în palme ochii plini
De ură
Și ne-ncredere-n străini..
Dar când am vrut să plec –
Ca un zevzec –
Tu m-ai oprit
Cu graba unui gest nebănuit,
Și-n gura ta cuvântul „Nu” s-a transformat
În alt cuvânt,
Cuvântul „Da” –
Un „Da” sonor și-adevărat
Pe care-l auzeam așa
Întâia oară-n viața mea!..
Dar ce păcat că n-am putut
Să-l îngrijim așa cum am fi vrut!..
Căci într-o zi cu ploaie
Și cu vânt
Cuvântul „Da” se-mbolnăvi
Și-apoi, muri,
Cum moare-n gură-orice cuvânt
Când nu-l mai poți măcar șopti!..
Dar astăzi, după șapte ani,
Când morții-și schimbă locuința,
Eu, care mi-am păstrat credința
În zeii noștri subterani,
Mă-ndrept spre ei – cu voia ta –
Și-i rog frumos
Să-nvie pe defunctul „Da”,
Cum a-nviat pe vremuri și.. Cristos!..
Sensul versurilor
Piesa explorează transformarea unui refuz inițial într-o acceptare, urmată de pierderea acestei acceptări. Naratorul își exprimă regretul pentru incapacitatea de a menține vie această acceptare și speră la o renaștere a ei, invocând chiar și o putere divină.