Pentru ce muncește omul,
De ce vrea averi să-și facă,
Dacă din această lume,
Doar cu-n rând de haine pleacă.
Viața este trecătoare,
Că așa e lumea-n trecere,
Muncește omul și adună,
Și cu nimic nu se-alege.
Refren:
Să ai palate-n curte,
Bani să nu-i poți număra,
Nu trăiești zile mai multe,
Nici nu le poți cumpăra.
Și trăiește-ți tinerețea,
Alta nu mai întâlnești,
Că doar anii bătrâneții,
Ai să vezi cât te căiești.
Mai fericit este-acela,
Care-și cheltuiește banii,
Care bea și chefuiește,
Că acela-și trăiește anii.
Nu are de ce se plânge,
Fiecare are-o cruce,
Că-i din lemn, că e din piatră,
Cum o are, așa și-o duce.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra naturii trecătoare a vieții și a inutilității acumulării de bogății materiale. Sugerează că fericirea constă în a trăi clipa și a te bucura de tinerețe, deoarece, la final, toți ne confruntăm cu aceeași soartă.