Înțelept ca un indian, înțeleg că viața mi-a fost dată-n dar
Să simt, să văd, să cânt, să râd, să-ți las asta cât mai sunt pe pământ.
Cuiva drag din familia mea îi mulțumesc că mi-a dat gena să iubesc muzica.
Și știu că-mi bate la fel inima
Și sângele meu e tot de la ea.
D-asta dacă nu erai tu, nu știu cum eram eu
Și te voi iubi mereu, bunico!
Că m-ai învățat să scriu și să citesc, să cânt
Îți mulțumesc pentru asta, bunico!
Că m-ai crescut, că mi-ai dat să mănânc
Că m-ai făcut să râd, bunico!
Știi că n-o să uit și cât timp ai trăit
Zi de zi îți mulțumesc, te iubesc!
Știu, un boxior nu e povestea oricui
Omul și-a făcut de toate doar cu mâna lui
Și dacă ești de modă veche și umblai prin București
Sigur l-ai întrebat vreodată „Jane, ce gătești?”
Sau la mare cu Aurica Andreescu
Sunt nepotul bucătarului șef Ion Popescu.
Romanțe și radio, pistolar în Cișmigiu
Tot ce mi-ai scris atunci pe poze știu.
Țuică fiartă, casa părintească, Jupânești, armata, război
Ce-o vrea Tatăl Ceresc întors înapoi din noroi.
Și din mers în fugă pentru o viață mai frumoasă cu o noapte mai lungă.
Încă havane, carne, banane, doamne cochete, bacșișuri babane.
Săli și saloane, familii regale
Pus ban pe ban și scos un neam din foame.
Eu știu unu’ mai tare și-acum știi și tu
Eroul meu preferat e bunicu.
Că m-a învățat să lupt, niciodată nu renunț
Pentru că știu asta de la bunicu!
Și-acum e timpul să-i mulțumesc pentru tot ce m-a învățat
Tot ce știu de la bunicu!
Te port în suflet cu iubire și respect
Că știu filmul vieții tale, să-ți port chipul mai departe e o onoare.
Avem strămoașe românce, femei frumoase
Ce se trag de la munte ca niște garoafe.
Și poeți ce-au scris volume în Linia întâi din război, faptul că lupt să mai cânt e de la voi
Știu de unde vin, știu unde mă duc
Știu că mă saluți, știi că te ascult
Și știu că până plec mai am ceva de făcut
Să mă bucur o viață că v-am cunoscut
să mă bucur de viața că așa m-ați crescut
Să fac pași în față câți am de făcut
Să nu uit timpul trecut, și să-nvăț din asta.
Și pentru viitor să deschid fereastra
Să dau cu pace, să am grijă de spirit.
Să primesc în dar limpezirea gândirii
Să am puterea firii și în suflet să port focul nestins al iubirii.
Omanii și locul meu drag de unde mă trag
Știi că mi-e dor de toate, bunico!
Și știi că modul meu e atât de urât
Că nu ești acolo tu și bunicul!
Dar știu că de undeva primesc semne, e bine.
Mă-ntâlnesc cu oameni dragi, simt că i-ați trimis la mine
Și știu că sunteți aici, în suflet scriși
Primim o romanță de dor pe care plâng trandafirii.
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus bunicilor și familiei, exprimând recunoștința pentru valorile transmise și pentru rolul lor în formarea artistului. Cântecul explorează legătura profundă cu trecutul și importanța păstrării memoriei celor dragi.