Întoarce-ți, soră, gândul din abis,
Cărarea nu mai duce-n nicio parte.
E prea târziu! Grădinile-s deșarte,
Și undeva, o poartă s-a închis.
El a rămas cu stelele, departe,
Și nu mai vine seara ca un vis
Să-ți mai citească iar vreun basm nescris
Din cartea lui cum nu e nicio carte.
Nu tresări! E numai amintirea.
Ea singură mai știe vechiul drum
Pe care pasul lui, de mult, suia.
Fă focul mic, și nu te arăta.
Să nu-ți zărească trupul ca un fum,
Nici umbra grea ce-ți mistuie privirea.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre pierderea unei persoane dragi și despre amintirea dureroasă care rămâne. Naratorul se adresează unei persoane îndoliate, sugerând retragerea și acceptarea singurătății.