E amintirea o realitate
Din cioburi de trăiri de vremuri duse,
Grădina fericirilor apuse
În care mai găsești doar flori presate.
E o speranță care mai străbate
Doar vechi cărări în minte readuse
De nostalgii ce nu pot fi excluse
Din lumea celor ce vor fi uitate.
E un penel ce colorează norii
Pe bolta unor ceruri dispărute
Precum dispar la orizont cocorii.
În serile de toamnă reci și mute,
Când răscolești până te prind și zorii
Cenușa sentimentelor trecute.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura amintirii ca o realitate fragmentată, compusă din cioburi de experiențe trecute. Vorbește despre nostalgia și regretul pentru fericirile apuse, căutând urme ale trecutului în prezent.