Nab – Killăreala

Am observat că scrisu’ ăsta provoacă dependență,
Oare chiar vindecă sau doar scoate în esență
Demonii încep să aibă adevărata prezență,
Înec ce îmi displace și tratez cu indiferență.
Absența de toate te bagă-n stări remarcate,
Ochiu’ e-n umbră din spate, vede totu’ clar în noapte.
Mă afișez prin fapte, că vorbele-s cam stricate,
Fantasme evaporate, rufe albe necurate, e noapte.
Ai grijă că nu iei cu tine nimic, uiți tot ce ai auzit,
Văzut, simțit, mirosit, memoria devine o parte din infinit.
Încă sunt inedit, scăpat din lesă, devenit de neoprit.
Cam slăbuț la început, acea inocență a dispărut
Și am apărut pe beat cu versuri ca vulcanu’ erupt
Și știu că cer foarte mult și vreau să lupt și să urc
Pentru că o viață am și pe aia n-am de gând să o fut!
Se știe foarte bine că din interior vine
Dragostea de sine care te ridică la înălțime,
Pe culmilealea mari din care greu mai dispari,
Așteptări fără bistari, portretul e foarte clar!
Fie el și murdar, răbdarea-i un mare har,
Acumulată prin muncă, dar nervu-l fute cu-n par
Și îl transformă în zar, și petardele sar,
Explozii pe plan cerebral, nu te lăsa pradă iar.
Scopu’ ezită să apară, eu mă simt ca o fiară,
Închisă pe dinafară, care dacă vrea zboară,
Dar e ținută de-o sfoară și ezită s-apară
Acea chimie regală care s-o tragă pe nară.
Luna plină e clară, e o nevoie banală
De afecțiunea unei flori rare, de primăvară!
Dar eu stau concentrat pe filmu’ meu retardat
Pe care tot dau din cap, mă simt echilibrat!
Prin supărări atenuat, chiar și exmatriculat,
Dar asta m-am conturat, finalu’ m-a înclinat
Spre ceea ce am ajuns să fac și acum desfac
Cutiile pline de praf, neatinse de mult, de fapt
Dar așa prinzi curaj, te ții tare, nu te lași,
Experiențe-n viraj, refuz orice partaj,
Va las tot la necaz și-mi fac singur un PLAN!
Pe care îl duc zâmbitor, coaie, până la final!