Când a ieșit iubirea în lume prima oară,
A poposit la mine-n suflet, mai întâi,
Apoi s-a dus ca șoimul răzleț din țară-n țară.
Și m-am trezit deodată cu dorul căpătâi.
S-a-ntors de la o vreme, mi s-a lăsat pe creștet,
Sub fruntea scrijelată de brazde s-a-ncuibat,
A vrut să soarbă lacrimi din ochiu meu cel veșted,
Și-n loc de lacrimi, sânge țâșni, înveninat.
Nahabed Kuceak – Cele mai frumoase poezii
Sensul versurilor
Piesa descrie dezamăgirea profundă în dragoste, unde în loc de lacrimi de tristețe, apare un sentiment amar, simbolizat prin sânge. Iubirea, inițial primită cu bucurie, se transformă într-o sursă de suferință.