Nasta – Ultima Zi în Azil

Ce-am scris până acum, trecutul meu
Aduce zâmbete, deși uneori plânge
Am fost întrebat dacă mi-a fost greu
Dar știu că iartă totul timpul ce trece!
Totul a început cu „Anotimpuri”
Timpuri și chipuri ce mi-au fost aproape,
apoi a urmat despărțirea de ea,
de trecut, de amintiri, de vise, de toate..
Din poate-n poate am ocolit prezentul,
dar ura m-a trimis într-un azil întunecat,
Am tot strigat la chipul și albul
porumbeilor de pe cerul îndepărtat!
Am visat dintre pereți crestați, îngeri schimbați în demoni ciudați
iar oameni sculptați într-un alb ceresc
îmi recitau ce n-aveam voie să iubesc.
Am evadat apoi, m-am întrebat dacă se poate.
S-o găsesc ca la-nceput zâmbitoare peste noapte
Să nu mai vorbesc singur, să-mi clipească tot timpul
Tot timpul să fie cel ce-mi va uita prezentul..
Dar timpul a trecut, parcă mult prea repede în acea zi
Greseli ce prea reci au fost
au devenit „Amintire fără rost”..
Am uitat cât mi-a greșit și am plecat
pe drumul spre ea, peste griul din asfalt..
I-am scris o poezie când credeam că sunt aproape;
am numit-o ca pe ea „Clipitul unei pleoape”!.
Ce optimist eram atunci.. parcă era mai bine fără amintiri!.
Un cimitir mi-a apărut apoi în drum
Aveam impresia că pietrele îmi vorbesc
Și, deși, îmi părea totu’ sumbru
eu auzeam povești despre nepământesc
În acea seară am dormit pe un câmp
ce mi-a visat copacul ce mi-a fost adăpost
Nu mai văzusem pom cu un colier la gât
creat dintr-un „Te iubesc” mult prea frumos!
Dar apoi albul s-a întunecat
Mi-am amintit trecutul și visul ciudat
Și-am fugit de ea.. tot ce-am regretat:
De ce am evadat și totul!..
În acea seară m-am întors la azil
și eram fericit ca un copil;
am primit cadou o nouă cameră
și am personalizat-o ca să-mi fie sinceră.
Refren X2.
Acum sunt iarăși fericit
acum și timpul îmi este bun amic,
De-acum zâmbesc iar ca un copil..
pentru mine e ultima zi în azil!