Viața noastră pare un tren lung,
În care toți ne trezim mergând,
Și prin ploaie și prin vânt,
Mai râzând, mai lăcrimând,
Ne întrebăm unde am urcat și când.
Fericirea ca o haltă e,
Scumpă și se duce repede,
Unde stăm câte un minut,
Și când este mai plăcut,
Trenul sună, pleacă, a trecut.
Refren:
Ce ușor se duce timpul uneori,
Parcă am fi în viață simpli călători,
Ținem drumul, dar nu știm,
Unde trenul să-l oprim,
Să avem o viață cum dorim.
Iar durerile sunt stații lungi,
Nu se mai sfârșesc, aștepți și plângi,
Tot mai multe se ivesc,
Parcă în ciudă se lovesc,
N-am putere să le ocolesc.
Și de nerăbdare uneori,
Dorim s-ajungem în alte gări,
Unde vrem să întâlnim,
Fericirea ce o dorim,
Dar prea scump e drumul să-l plătim.
Refren:
Ce ușor se duce timpul uneori,
Parcă am fi în viață simpli călători,
Ținem drumul, dar nu știm,
Unde trenul să-l oprim,
Să avem o viață cum dorim.
Mulți copii urcă în tren voioși,
Mă gândesc la anii mei frumoși,
Însă trenul mă înfioară,
Când în fiecare gară,
Văd câte-un bătrân care coboară.
Îl privim și ne întrebăm apoi,
În ce gară coborâm și noi,
Revăd timpul ce a trecut,
Prea iute am călătorit,
Poate am trăit, dar n-am știut.
Refren:
Ce ușor se duce timpul uneori,
Parcă am fi în viață simpli călători,
Ținem drumul, dar nu știm,
Unde trenul să-l oprim,
Să avem o viață cum dorim.
Refren:
Ce ușor se duce timpul uneori,
Parcă am fi în viață simpli călători,
Ținem drumul, dar nu știm,
Unde trenul să-l oprim,
Să avem o viață cum dorim.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra vieții ca o călătorie cu trenul, unde fericirea este o haltă scurtă, iar durerea o stație lungă. Ne îndeamnă să ne întrebăm dacă trăim cu adevărat și unde ne vom opri în această călătorie.