O lume de treabă se-ntreabă de ce,
Beau veșnic, din cupa mea plină
De vreți ca să știți, cu mine voi beți,
Licoarea de-a pururi divină.
Refren:
Beau că viața-i prea scurtă,
E-un jalnic popas,
Sunt dureri fără glas,
Care-și caută balsam..
Beau că inima mea e pribeagă,
Și-n lumea-ntreagă,
Pe nimeni nu am..
Când în sufletu-mi jalea-mi ascund,
Beau paharul până la fund, mă-mbăt cât trei,
Că-n beție văd viața mai roză,
Mimoză îmi pare, o floare de tei.
Din multe motive, și astăzi mai beau,
Licoarea de zei adorată,
Căci în tinereți, ca mulți alți băieți,
Iubit-am pe vremuri o fată..
Refren:
Beau că viața-i prea scurtă,
E-un jalnic popas,
Sunt dureri fără glas,
Care-și caută balsam..
Beau că inima mea e pribeagă,
Și-n lumea-ntreagă,
Pe nimeni nu am..
Când în sufletu-mi jalea-mi ascund,
Beau paharul până la fund, mă-mbăt cât trei,
Că-n beție văd viața mai roză,
Mimoză îmi pare o floare de tei.
Sensul versurilor
Piesa descrie un om care bea pentru a uita de durerile trecutului și de singurătatea prezentă. Alcoolul devine un refugiu temporar, o modalitate de a vedea viața într-o lumină mai bună, chiar dacă iluzorie.