Foicică din ponoare,
Suflă vântul, suflă tare
Și-mi aduce din câmpie
Cimbrișor și iasomie,
Și-mi aduce din vâlcele
Dorul neichii-n spice grele.
Neic-al meu e ca o floare
Răsărită pe ponoare,
Fața lui ca trandafirul,
Trupul lui ca rozmarinul,
Cum e bradu-nalt din munte
Așa-i neica om de frunte.
Du-te, vântule, te-ntoarnă,
Nu-l lăsa noaptea să doarmă,
Spune-i să vină pe lună
Că mi-i floare din cunună,
Spune-i să vină pe stele
Că mi-i floare din vâlcele.
Iar duminica ce vine
Vreau să-și gate chipul bine,
Să-și pună la pălărie
Două spice din câmpie,
Iar în loc de mândre pene
Puie-și dorurile mele.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul unei fete pentru iubitul ei, comparându-l cu elemente frumoase din natură. Ea trimite vântul să-l cheme și așteaptă cu nerăbdare duminica, când el se va împodobi cu simboluri ale dragostei ei.