Foaie verde măr domnesc,
Codrule-mpărat ceresc
Dă-mi putere să iubesc
Că n-aș vrea să-mbătrânesc,
Că de-o fi să-mbătrânesc
După dragoste tânjesc.
Și iar verde frunzuleană,
Dă-mi, codre, o buruiană,
Dă-mi, codre, o buruiană
Să mă leg cu ea la rană
Și mai dă-mi cărările
Unde duc dragostile.
Măi dă-mi, Doamne, codrul verde
Unde neic-al meu se pierde,
Cum se pierde luna-n nor,
Ca apa de la izvor,
Și dă-mi, Doamne, sănătate
Să ne iubim pân’ la moarte!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința profundă de a iubi și teama de a îmbătrâni singur. Se cere ajutorul codrului și al divinității pentru a găsi dragostea și a o păstra până la moarte.
