Frunză verde, foaie lată,
Spune-mi tu, codrule-o dată
De ce cerul are stele
Și neicuța ochi ca ele,
De ce luna se ascunde
Și neicuța nu m-aude.
De ce, codre frățioare,
Două păsări călătoare
Zboar-alături ani de-a rândul
Și cutreieră pământul
Și deodată-n zări departe
Vântul iernii le desparte.
Codrul știe și suspină,
Iarna aspră nu-i de vină,
Vântul nu le-a fost povară,
Lumea rea le-nstrăinară,
Și de-atunci seara pe lună
Nu mai cântă împreună
Cele două păsărele
Rătăcind prin rămurele
Ciripesc de dor și jale
Una-n deal și alta-n vale.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și dor, folosind metafore din natură. Se vorbește despre o despărțire dureroasă, similară cu cea a două păsări călătoare separate de vântul iernii, sugerând că lumea rea a fost cauza înstrăinării.