Cobori, Doamne, pe pământ
Să vezi oamenii cum sunt,
Să vezi cum o duc bogații
Și cum trăiesc azi săracii,
Bogații au milioane,
Iar săracii mor de foame.
De ce, Doamne, l-ai ursit
Pe sărac tot necăjit,
Să nu aibă bani în pungă,
La bogat să fie slugă,
Să muncească zi și noapte,
Iar de bani să n-aibă parte?.
Dă, Doamne, ploaie cu foc
Doar așa, din loc în loc,
Ca să vadă fiecare
Că puterea Ta e mare,
Oamenii să se iubească,
Să nu se mai dușmănească,
Dar lumea e foarte rea,
Nu crede-n puterea Ta.
Parcă n-a fost niciodată
De când e lumea lăsată
Oameni mai răi ca acum
Care se omoară-n drum,
Nici pământul nu mai ține
Atâtea rele pe lume,
Parc-ar vrea să crape-n două
Să iasă o lume nouă,
O lume de omenie
Fără pic de dușmănie,
C-așa scrie-n Cartea Sfântă,
Doar Ea nu știe să mintă,
Când zicem c-avem de toate
Sfârșitul este pe-aproape,
Hai să spunem vorbe sfinte:
Dumnezeu să ne ajute!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o rugă către Dumnezeu de a coborî pe pământ și a vedea inegalitățile și suferința. Versurile deplâng soarta săracilor și răutatea oamenilor, implorând o schimbare și o lume nouă, bazată pe omenie.