Unde ești, copilărie?
Nu te mai găsesc,
Anii tăi frumoși aș vrea
Să îi mai trăiesc,
Așa repede-ai trecut,
Parc-a fost un vis,
Anii mi s-au dus de-a rândul
Și în păr mi-a nins.
Că anii copilăriei
Nu pot să-i oprești,
Cât de mult i-ai căuta
Nu poți să-i găsești,
Ei sunt cel mai frumos dar
Care ți-l dă viața
Că apoi din ce în ce
Se scurtează ața.
Aș da munca mea de-o viață
Numai să se poată
Să mai fiu cu tine, mamă,
Și cu tine, tată,
Să n-am gânduri, să n-am griji,
Să fiu lângă voi
Cum eram de mult odată
Acasă la noi,
Bine ar fi fost pe lume
Să rămân copil,
N-aș fi știut niciodată
De necaz și chin.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund pentru anii copilăriei pierdute și regretul pentru greutățile vieții adulte. Naratorul ar da orice să se întoarcă la simplitatea și lipsa de griji a copilăriei, alături de părinți.