Suflet negru de tăciune,
Inimă amară-n mine,
Necăjită sunt pe lume
Și n-am, mamă, cui îi spune,
Că ți-am spus ție necazul
Și ți-am gălbejit obrazul
Ți-am înnegrit inima,
Mamă, cu durerea mea.
Le-aș mai spune la surori,
Au și ele pe-ale lor,
Le-aș spune la frații mei,
Dar au destule și ei,
Și m-am dus într-o pădure
Neatinsă de secure,
M-am oprit într-o cărare
Să-mi plâng focul ce mă doare,
Dorul și cu jalea mea
Să-l audă frunza ta.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă și singurătatea unei persoane care nu găsește alinare în familie și se refugiază în natură pentru a-și plânge suferința. Ea simte că povara necazurilor sale îi afectează pe cei dragi și preferă să-și poarte singură crucea.