Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de Rai
Iată vin pe cale
Și cobor la vale
Trei turme de miei
Cu trei ciobănei,
Și trei zile-n rând
Tot cobor zbierând
După frunză deasă,
Apă răcoroasă,
Baciul ungurean
Și cu cel vrâncean,
Marii se vorbiră
Și se sfătuiră
La apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovean
Că-i mai ortoman
Și are oi mai multe,
Mândre și cornute.
O mioară laie,
Laie, bucălaie,
Cu lâna plăviță
Zbiară din guriță.
– Tu ești bolnăvioară,
Drăguță mioară?
Miorița-mi sta,
Din gură-i spunea:
– Stăpâne, stăpâne,
Încă nu știi bine
Că-n apus de soare
Vor să te omoare
Baciul ungurean
Și cu cel vrâncean.
Moldoveanul spune
Că piere din lume
Și visează noaptea
Că-l cuprinde moartea.
– Eu de-o fi să mor,
Tu să le spui lor
Ca să mă îngroape
Pe-aici, pe aproape,
În spatele stânii
Ca să-mi aud câinii.
Miorița mea,
Voi dacă-ți vedea
Pe măicuța mea
Să-i spuneți curat
Că m-am însurat
C-o fată de crai
Pe-o gură de Rai.
Sensul versurilor
O baladă populară românească despre un cioban moldovean care este avertizat de mioara sa credincioasă despre un complot pus la cale de ceilalți doi ciobani pentru a-l ucide. În fața morții, ciobanul alege să o accepte cu demnitate, transformând moartea într-o nuntă cosmică.