Măi bădiță, de-al tău drag
Nu văd locul unde calc,
Nu văd cerul plin de stele,
Nici Luceafăru-ntre ele,
Nu văd frunza codrului
Și nici ramurile lui,
Printre flori și iarbă verde
Numai chipul tău se vede.
De-ar fi dorul de vândut
L-aș fi dat eu mai de mult,
L-aș fi dat eu mai de mult
Ori pe bani, ori pe-mprumut,
Chiar degeaba l-aș fi dat
Să mă văd de el scăpat,
Dar în târg nu pot să-l scot,
Numa-n inimă să-l port.
Măi bădiță, bădișor,
Lasă-l focului de dor,
Lasă-l focului de dor
Că de el nu scapi ușor,
Știu, neicuță, că ți-e greu
Că și eu îl port mereu,
Numai când îmbătrânim
Amândoi ne lecuim.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei persoane pentru iubitul/iubita sa, un dor atât de puternic încât îi afectează percepția asupra lumii din jur. Dorul este descris ca o povară greu de purtat, dar inevitabilă, care poate fi alinată doar cu trecerea timpului.