Salcie, pletele tale
Supărate-s și cu jale,
Supărate-s după soare,
După păsări și izvoare,
Pletele ți s-au rărit,
Frunzele s-au risipit
Și prin văi și prin vâlcea,
Ca și inimioara mea.
Frunza ta, salcie-acuma,
Ți-o bate vântul și bruma,
Dar după iarna cea grea
Frunza iarăși te-o-mbrăca,
Florile te vor găti,
Păsările te-or roi.
Sub mândrele tale plete
Nu mai sunt băieți și fete,
Dar când s-o-mprimăvăra
Vor fi iar la umbra ta,
Dragostea le vei păzi,
Tinerețea te-o găsi,
Bine-i, salcie, de tine
Că nu-mbătrânești ca mine.
Sensul versurilor
Piesa descrie starea unei salcii ale cărei plete (frunze) sunt afectate de trecerea timpului și de intemperii. Totuși, se subliniază ciclicitatea naturii și promisiunea regenerării, contrastând cu condiția umană, supusă îmbătrânirii.
