Cine m-a dat dorului
Aibă casa cucului
Și odihna vântului,
Vântului turbatului.
Cine m-a dat dorului
N-aibă tihna somnului
Și nici sporul banului,
Și nici sporul banului.
Să-i fie plapuma piatră,
Dragostea neterminată,
Poarta inimii-ncuiată,
Cine m-a dat dorului
Aibă soarta prafului
În bătaia vântului,
Sufletul ca drob de sare,
Fără strop de alinare,
Fără poftă de mâncare.
Cine m-a dat dorului
Aibă soarta câinelui
Gonit de stăpânul lui,
Aibă soarta câinelui.
Inima neliniștită,
Fie-i casa pustiită,
Cine m-a dat dorului
N-aibă pace-n casa lui.
Cine m-a dat dorului
S-aibă soarta cucului,
Soarta ce-am avut-o eu
Să vadă cât e de greu,
Cine m-a dat dorului
S-ardă inima lui
Cum ardea inima mea
Când eram mai tinerea.
Cine m-a dat dorului
S-aibă mersul melcului,
Să n-ajungă dragostea,
Să n-aibă parte de ea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un blestem sau urare de rău asupra celui care a provocat suferința naratorului. Versurile detaliază o serie de nenorociri și lipsuri pe care naratorul le dorește persoanei responsabile pentru durerea sa, reflectând un sentiment profund de amărăciune și dorință de răzbunare.