Foicică, foaie lată,
Am inima-ndurerată,
Am inima-ndurerată
De o soartă blestemată:
Mă scoală de dimineață
Și-mi strică pofta de viață,
Nu mă lasă să trăiesc,
Pe cine vreau să iubesc.
Focul de la inimioară
Mă arde și mă omoară,
Mă-ncearcă pe la amiază
Și-mi ține durerea trează,
Până vine înserarea
Eu nu-mi găsesc alinarea,
Până nu răsare luna
Să-mi ia durerea cu mâna.
Dușmanul otravă pune
În tot ce e bun pe lume,
În cale pune venin,
Iar în dragoste pelin,
Dușmanul te dușmănește,
Dar inima tot iubește,
Dragostea nicicând nu moare,
Niciodată nu dispare.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă cauzată de o soartă potrivnică și de obstacolele întâmpinate în dragoste. În ciuda amărăciunii și a acțiunilor dușmănoase, inima continuă să iubească, subliniind ideea că dragostea este eternă și indestructibilă.