Inimă bănuitoare,
Dorul neichii rău mă doare,
Inima mea e rănită
Ca un pom cu creanga ruptă
Când dai cu securea-n ea
Și rămâne scorbura,
Tot așa inima mea.
Inimioară cu dor mult,
Stau noaptea și te ascult,
Inimioară, ce-ai cu mine
De-mi faci sufletul tăciune,
Știi bine că n-am cui spune,
Inima-n mine jelește
Când dorul mi-o prăpădește
După neica ce-l iubește.
Inimă și inimioară,
Ce-mi ești iară bolnăvioară,
De te-aș mai vedea râzând
Și cu neica petrecând,
Lasă-ți supărările,
Alungă-ți gândurile
Și uită dorurile!
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și dorul profund resimțit de cineva după pierderea iubirii. Inima este personificată și descrisă ca fiind rănită și suferindă, incapabilă să găsească alinare.
