Trecui pe lângă-o vâlcea
Văzui tinerețea mea,
Văzui tinerețea mea
Nu știu unde se ducea,
Tinerețe, vezi cum ești,
Unde oare te grăbești?!.
Mi-a văzut-o sufletul
S-o întoarne nu putu,
Și-a văzut-o inima
N-a putut-o înturna,
Tinerețe, vezi cum ești,
Unde oare te silești?!.
Cum e viața omului?
Ca și frunza pomului:
Îl îmbracă florile,
Pe urmă ninsorile,
Tinerețe, vezi cum ești,
Unde oare te grăbești?!.
A căzut neaua pe nuc
Și mă-ntreabă cum o duc,
Nu știu ce mă-ntreab-așa
Parcă n-ar ști, n-ar vedea,
Tinerețe, ce rea ești,
Unde oare te grăbești,
Parcă n-ar ști, n-ar vedea
Că sunt albă ca și ea,
Tinerețe, vezi cum ești,
Unde oare te silești?!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii ireversibile a tinereții și a vieții, comparând efemeritatea vieții umane cu ciclul naturii. Naratorul își contemplă tinerețea pierdută și se întreabă unde se grăbește aceasta, exprimând un sentiment de melancolie și acceptare a inevitabilului.