În poiană la izvoare
Crește floare lângă floare,
În poiana din pădure
Câte flori, atâtea mure.
Florile și mura coaptă
Pe mândruța mi-o așteaptă,
Mândra are gura dulce,
Fără mine nu s-ar duce.
Eu aș merge la pădure
Cu neicuța după mure,
Dar măicuța nu mă lasă
Că pădurea-i tare deasă.
Spune-i, mândro, mamei tale
Să nu-mi țină doru-n cale,
Dorul taie ca securea
Și cu el rănim pădurea.
De ne-o prinde înserarea,
Neică, rătăcim cărarea,
Când om coborî la vale
Ne trezim cu ursu-n cale.
Lângă mine, dragă fată,
Să n-ai teamă niciodată,
Pentru ochii tăi ca mura
Tai și ursul și pădurea.
Neică, fugi de-aici cu ursul,
Zău, că mă bufnește râsul,
Fiara când te bagă-n seamă
Uiți, băiete, cum te cheamă.
Lângă mine, dragă fată.
Am pățit-o și-altădată,
Uiți de mândra ta frumoasa
Și o iei la sănătoasa.
Sensul versurilor
O idilă romantică petrecută în natură, cu accente umoristice. Doi tineri își exprimă afecțiunea într-un cadru pitoresc, înfruntând pericolele pădurii cu optimism și umor.