Vom merge spre fierbintea, frenetica viață,
Spre sânul ei puternic, cioplit în dur bazalt,
Uitat să fie visul și zborul lui înalt,
Uitată plăsmuirea cu aripe de ceață!
Vom coborî spre calda, impudica Cybela,
Pe care flori de fildeș ori umed putregai
Își înfrățesc de-a valma teluricul lor trai,
Și-i vom cuprinde coapsa fecundă, de femelă.
Smulgându-ne din cercul puterilor latente,
Vieții universale, adânci, ne vom reda;
Iar nervii noștri, hidră cu mii de guri, vor bea
Interioara-i mare de flăcări violente.
Și peste tot, în trupuri, în roci fierbinți – orgie
De ritmuri vii, de lavă, de freamăt infinit,
Cutremurând vertebre de silex ori granit,
Va hohoti, imensă, Vitala Histerie…
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea panteismului, fuziunea cu energia vitală a universului. Este o celebrare a vieții în toate formele sale, de la corpuri la roci, într-o orgie cosmică de ritmuri și freamăt.