Verbele.
Eu sunt înconjurat de verbe tăcute,
asemănătoare cu capete străine,
verbe,
verbe flămânde, verbe dezgolite,
verbele principale, verbele surde.
Verbele fără subiecte. Pur și simplu verbe.
Verbe
care locuiesc în subsoluri,
vorbesc în subsoluri, se nasc în subsoluri, sub câteva
etaje ale optimismului general.
În fiece dimineață ele merg să-și înceapă munca,
trecând pașnic de la un cuvânt la altul,
cu conjugările și cu cele trei timpuri ale lor
odată și odată verbele își urcă Golgota.
Iar cerul deasupra noastră
e ca pasărea peste cimitir
și, de parcă ar sta
la pragul ușii închise, cineva bate cuie
în trecut,
în prezent,
în timpul viitor.
Bate abitir.
Dar nu va veni nimeni, nimeni nu se va stabili aici.
Bătaia ciocanului va deveni
rit și ritm etern.
Pământul hiperbolelor e sub noi,
iar cerul metaforelor plutește deasupra noastră!.
1960
Sensul versurilor
Poezia explorează natura omniprezentă și adesea neînțeleasă a verbelor, văzute ca entități tăcute, dar esențiale, care subliniază existența. Ele sunt forțe fundamentale care construiesc realitatea, dar rămân adesea neobservate, lucrând în subsolurile conștiinței.