Prin cătunele noastre se vorbește de Europa în hanuri
ca de-o cucoană bătrână, fără grații,
care a vrut să trăiască bine în tinerețe
și și-a bătut, ca pe vite, în toate zilele, argații.
Oamenii tușesc și înjură de anafură:
văd și ei că ne-au înțesat, de peste tot, hududăii.
Li-i inima neagră. Zic unii:
„Prea s-a culcat, mă! cu hândrălăii”.
Femeia asta, despre care spun noroiele-n tranșee,
creștea sălbatică-ntr-o parte…
Avea sânii storși de-o bubă, brațele moi
ca o Maria Magdalena goală, din carte.
Acum, când beau rachiu soldații și se-aprind,
opincile lor cu iz de țărani
duduie prin inima contesei desculțe…
– Cucoana nu mai e acasă parcă de o mie de ani!
Sensul versurilor
Piesa descrie o viziune pesimistă asupra satului românesc și a relației sale cu Europa. Se vorbește despre decăderea satului, pierderea tradițiilor și exploatarea țăranilor, sugerând o ruptură între trecut și prezent.