Sub aceste fastuoase păstăi ale nebuniei
cereți de la mine seninătate
o! miraje-aplecate-n toate-ademenirile
poate că nu voi sunteți cele care mi-ați luat-o
o! murmure pătrunse de pliscuri și crabi
eram bogat aveam argint și vorbeam
prin aburii de benzină fugeau veverițele și gloanțele
acum am aur și tac
e timpul să se scumpească prețul omului
și voi cereți de la vaiet fascinație
și norii
– cine vrea bani? cine vrea regi? cine vrea fluturi? –
nu mai au prundiș să zmălțuie soarele sosesc
în labele groase de mâl și de ploaie
sosesc fâlfâind în undițele uriașilor
care țipă și urlă și iată-mă-s gol ca pietrele
ascuțit ca iarba dulce ca frigul
și iată orașele lumii se dilată purpuriu
suntem iată la o serbare a paiațelor
– cine vrea bani? cine vrea regi? cine vrea fluturi? –
mi-am vândut bijuteriile surzeniei și vântului
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de alienare și pierdere, sugerând o renunțare la valorile umane în schimbul unor iluzii de putere și bogăție. Naratorul se simte gol și expus, într-o lume care și-a pierdut frumusețea și sensul.