Foaie verde trei migdale,
Neică, dorul dumitale
Mă cheamă iar pe sub fagii,
În poienița cu fragii,
La plopul cu frunză lată
Unde ne iubeam odată.
Stau pe iarbă și te-aștept
Și-mi bate inima-n piept,
Când aud frunza foșnind
Te-aud pe tine doinind,
Când susură pârâiașul
Parcă-ți aud ție pasul.
Foaie verde matostat,
Vino, neică, pe-nserat
La stejarul cel rotat
Că plopul s-a legănat
Și frunza și-a scuturat
De când nu m-ai sărutat.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund al unei persoane pentru un fost iubit, evocând amintiri legate de locuri specifice din natură unde au petrecut momente împreună. Natura devine un martor și un ecou al sentimentelor sale, amplificând starea de melancolie și așteptare.