Ion Taloş – Meșterul Manole

Cei nouă zidari,
Nouă meșteri mari
Ei se socotea,
Ca ei să-mi facă
Zid de mănăstire
Să nu fie-n lume.
Ziua ziduia,
Noaptea se surpa.
Ei se socotea,
Jurământ punea
Ca ei să nu spuie
La neveste-acasă
Și care va merge
Meșterul Manole
Luni de dimineață
Cu prânzu-nainte…
În zid s-o ziduiască.
Opt necredincioși…
Credința-o călcat,
Credință n-avea
Și ei le spunea,
Ele nu venea.
Manole, Manole,
Meștere Manole,
El credința-și ține
Că el că nu-i spune
La nevastă-acasă.
Luni de dimineață
Ea mi se scula,
Pruncu-și scălda,
Prânzu-și făcea,
La bărbat pleca.
El când o vedea,
Din gură grăia:
De-ar da Dumnezeu
Rugu să-i răsaie,
Pe ea să mi-o-ncurce,
Mâncarea s-o verse,
Doar vremea va trece.
Rugu-i răsărea,
Ea mi-l ocolea,
Mai tare venea.
El când mi-o vedea,
Cu mâna-i făcea
‘Ndărăpt să se-ntoarcă.
Ea, când îl vedea
Mai tare venea,
La el ajungea,
Mâncarea punea.
Zidarii mi-o lua
Și-n zid mi-o punea.
Nimic nu-i vorbea,
Num-o ziduia,
Zid pân’ la genunchi.
Ea din grai grăia:
– Voi nouă zidari,
Nouă meșteri mari,
Doar voi nu glumiți
De mă ziduiți
Zid pân’ la genunchi?
Nimic nu-i zicea,
Num-o ziduia,
Zid până la brâu,
Ea iar din grai grăia:
– Manole, Manole,
Meștere Manole,
Dar voi nu glumiți
De mă ziduiți
Zid până la brâu,
Că zidu mă strânge,
Țâțișoara-mi curge
Și copilu-mi plânge.
Nimic nu-i zicea,
Num-o ziduia
Zid până la țâțe.
Ea iar din grai grăia:
– Manole, Manole,
Meștere Manole,
Ție nu ți-i milă
De a ta soție?
Că zidu mă strânge,
Țâțișoara-mi curge
Și copilu-mi plânge.
Nimic nu-i zicea
Num-o ziduia
Zid până la gât.
Ea iar din grai grăia:
– Manole, Manole,
Meștere Manole,
Ție nu ți-i milă
De a ta soție?
Văd că nu glumiți
De mă ziduiți.
Zid până la gât,
Că zidu mă strânge,
Țâțișoara-mi curge
Și pruncuşoru-mi plânge.
Da’ voi să-mi lăsați
Loc leagănului
La capu zidului,
Vântu când o bate
Ni l-o legăna
Și când îmi va ninge
Pruncu mi l-o unge
Și când o ploua
Pruncu-l va scălda.
Lui cu mama lui,
Lui cu mama lui!