Episodul reproducerii primei învieri.
Nici Dumnezeu nu a ştiut prea bine
când l-a desprins din Sine, pe Isus,
că Viaţa, ce curgea din Cer, şuvoi de sânge,
îşi va crea în primul nesupus
tărâmul ignoranţei.
Era chiar începutul în care Dumnezeu,
îşi propusese, în parte, să învie
materia, ce astăzi, cenuşie, gândeşte precum El.
Aşa a început istoria omenirii,
cu un Univers Divin, şi epopea
celei mai mari creaţii, în Iudea,
acolo unde mai târziu s-a petrecut
un episod, precum la început, al învierii.
Căci locul era cel în care
Divinul Spirit a pătruns în mare
dând cele dintâi fiinţe.
Viaţa era în trupuri Dumnezeu
dar prea puţini aveau s-o recunoască
de chipul Ei, neatârnând vreo mască
sau vreun semn.
Atunci Isus şi-a închegat în ape
sângele curs prin rănile din tălpi,
iar peşti minusculi, s-au năpustit să adape
privirile mulţimii cu uimire;
erau mulţi împrejur, mai slabi de fire,
care au căzut cu feţele-n pământ
în sine lor, s-au ridicat jurând
credinţă Celui trup învietor;
dar spre apus, şi spre uimirea lor,
peştii înviaţi în grabă au murit,
căci trupul Vieţii, strict, le-a puruncit
să se retradă din acel decor.
Sensul versurilor
Piesa explorează un episod mistic al învierii, sugerând că viața divină s-a manifestat în lume prin Isus și că această manifestare a fost un act de creație și înviere. Versurile descriu o scenă în care divinitatea interacționează cu lumea fizică, dar și cu reacțiile umane de credință și uimire.