Ne-om căuta.
De la Năsăud la vale
Și ținându-se de mână
Au venit Ion cu Leana Căpățână
El cu coșul în piață.
Iar, Leana lui cea dragă
Avea lână de tigaie în desagă
Cum ajunseră în piață
El s-a dus la poartă nouă.
Unde stau ăia cu păsări și cu ouă,
Iara Leana lui frumoasă
S-a oprit lângă fântână, unde stau femei,
Cu scoarțe, și cu lână.
-Stai Ioane, stai o țâră,
Zice draga lui mireană,
Cum de-ntâlnim
Să mergem către casă?.
-Ho, că ghine zise dânsul
Când va bate ceasul două,
Eu te-oi căuta la lână,
Tu la ouă?!.
-Și, povestește Nea Cristache
Lui Nea Nae, măcelarul
Trecând cu Mița, pe lângă mine
Înspre Țurloaia, cu docarul.
Deodată, doi bandiți din umbră
Ieșiți din împânzirea albastră
În mâini cu două revolvere
Au năvălit asupra noastră.
-Sus mâinile, rânjește unul
Hidos și cu un ochi beteag
Și dacă faceți vreo mișcare
Trag! Trag!.
Am ridicat mâinile în grabă
Simțind că-mi trece frig prin oase
Iar Mița foarte simțitoare
De spaimă, biata leșinase.
Mi-au luat toți banii și inelul
Un inel de aur vechi
Stilou de argint, iar Miței
Până și cerceii din urechi.
Și ne-au dat drumul jos în vale
Introvertită de omăt
Prea fericiți slăvind pe Domnul
C-am scăpat numai cu atât.
Noroc că Mița mea iubită
Cuminte și deșteaptă foc
Ascuns-a ceasul ei cu grijă
Discret într-un anume loc.
Că, oricât ar fi vrut bandiții
S-o scotocească neîncetat
Nu-l mai găseau nici până mâine
Și numai astfel, l-am salvat!.
Nea Nae curios ascultă,
Apoi întreabă pe-ndelete:
-Să nu te superi, Nea Cristache
Dar cât e ceasul de perete?.
Sensul versurilor
Un bărbat povestește o întâmplare amuzantă despre cum el și soția sa au fost jefuiți în piață, dar soția a reușit să salveze ceasul ascunzându-l. Finalul este o glumă despre cât este ceasul de perete, scoțând în evidență absurditatea situației.