Ion Minulescu – Romanța Celui Ce S-a-ntors

Tăceți, voi toți din jurul meu,
Vă rog tăceți –
Că-s obosit,
Și-aș vrea să dorm,
Și-aș vrea să mor,
De-ar fi să pot muri curând și mai ușor
Ca cei ce-s morți de mult!..
Tăceți,
Vă rog tăceți..
Abia sosit,
Voi mă-ntrebați pe unde-am fost!..
O, de-ați ști voi ce drumuri lungi,
M-adăpostea, pribeag mereu tot pe-alte mări!..
Ce fund de zări
O, de-ați putea porni și voi
Pe unde-am fost!..
O, de-ați putea și voi cândva,
Pornind grăbiți pe urma mea,
Să rătăciți ne’ntrebători
Și ne’ntrebați!..
Să vânturați pământul tot –
În lung
Și-n lat –
Și fund de văi,
Și vârf de munți, necercetat,
Să cercetați
Ne’ntrebători
Și ne’ntrebați!..
O, de-ați putea-ntâlni și voi ce-am întâlnit -.
Femei cu ochi frumoși de bronz
Și guri de-argint,
Ce le-am iubit,
Și le-am iertat –
Căci toate mint,
Cum i-au mințit
Pe toți pe câți i-au întâlnit!.
O, de-aș putea să vă spun tot..
Dar nu –
Plecați..
Că-s obosit –
Și-aș vrea să dorm,
Și-aș vrea să mor,
De-ar fi să pot muri curând și mai ușor!..
M-ați ascultat –
Vă mulțumesc..
Acum plecați.