Ion Minulescu – Dragoste Falită

Ha, ha! Ce faliment fraudulos
Ne-așteaptă poate chiar în astă-seară!
Eu, nu mai sunt nici tânăr,
Nici frumos;
Tu nu mai ești multimilionară.
Te-ntreb atunci:
– De ce ne-am mai iubi
Când firma noastră
X & Comp.
În mod fatal o să se-mpartă-n două –
De-o parte, Eu –
un X bătrân și slut
Trăind doar cu-amintirea din trecut;
De alta, tu –
O lampă fără gaz,
Fără fitil
Și făr’ nici o întrebuințare nouă.
Soluția?
Există numai una:
Când soarele apune pe cer răsare luna.
E timpul dar să ne urăm „cu bine”
Și-n clipa când fatala noapte mare
Va coborî grăbită și pe noi
Ca pe doi munți de gheață, din Țările polare,
S-o-ntâmpinăm solemn cum se cuvine
Și să ne sinucidem amândoi:
Tu ca-ntr-o frescă prerafaelită
Cu-o supradoză forte de stricnină,
Iar eu ca-ntr-o icoană bizantină
Cu un enorm cartuș de dinamită.