Sufocată de viaţa cu program
Şi de-acelaşi „va urma” cotidian
Al savanţilor cu barbă, cu şoşoni şi ochelari –
Pedagogi şi profesori octogenari
De algebră, geografie şi pian –
Primăvara
A izbit cu pumnu-n geam
Şi-a fugit din pension
De la „Notre-Dame de Sion”.
I-am citit isprava-n calendar
Şi-am pornit îndată după ea
S-o-ntâlnesc în Cişmigiu
Sau la Şosea,
Cum făceam alt’dată-n fiecare an,
Când eram şi eu ca ea – un licean
Cu frecvenţa cursurilor pe.. trotuar..
Dar de data asta, nu ştiu cum,
N-am dat nici măcar de urma ei pe drum..
Poate n-am mai cunoscut-o eu..
Poate drumul ei şi drumul meu
S-au schimbat de mult,
Şi-acum
Nu mai fac acelaşi drum..
Sau pe drumul de la Ateneu
Până la Şosea
Şi hipodrom
Primăvara n-a-ntâlnit în capitală nici un om
Să-i ureze ca pe vremuri „bun sosit”.
Şi probabil că de ciudă în oglindă s-a privit,
Şi-a dat seama c-a visat,
C-a spart geamul doar în vis
Şi că visul evadării n-a fost vis adevărat!..
Primăvară, primăvară,
Inutila mea fecioară,
Nu cumva te-ai sinucis?..
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea naratorului față de o primăvară care nu mai aduce bucuria de altădată. Nostalgia pentru tinerețe și sentimentul de alienare sunt accentuate de lipsa de conexiune cu lumea din jur.
