Poveste-i viața ta
Și nu vrei să ți-o povestești,
Îți plânge-ntruna inima,
Dar nu faci cum vrea ea,
Că ai, că n-ai, că ți-ai dori
Să ții timpul pe loc,
El trece și-i nepăsător
Că tu ești muritor.
Nu e nimic al tău,
De ești bogat sau ești sărac,
Chiar dacă fugi de adevăr
Rămâi însingurat,
Nu vrei să spui că mai visezi
O lume cu povești,
Ai vrea să-ți regăsești iubirea,
Cu ea să-ntinerești.
Îți faci socoteala greu
Că prietenii ce ți-au rămas
Te lasă poate peste-un ceas
Și iar îți pare rău,
E toamna-acum în viața ta
Te doare s-o privești,
În lumea asta cu oglinzi
Nu te mai regăsești.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre efemeritatea vieții și despre cum, indiferent de statutul social, omul se confruntă cu singurătatea și regretul. Reflecția asupra trecerii timpului și pierderea iluziilor tinereții sunt teme centrale, sugerând o stare de melancolie și dezamăgire.