Frunzuliță viorea,
Doamne, de-aș putea zbura,
M-aș opri la casa mea
Ca să-mi văd bătătura,
Fântâna și grădina
Unde-mi trecui fetia.
Colțul și ulicioara
Unde ne strângeam seara,
Eu cântam, satu-asculta,
Ce fericire era,
Și când începeam doina
Și Dunărea m-asculta.
Satule, eu te-aș ruga,
Să nu te gândești cumva
Că nu mai dau pe la tine,
Viața pe loc nu mă ține,
Satule, eu ți-am venit,
Și ce frumos m-ai primit!.
Frunzuliță foi de fag,
Venii la tine cu drag,
Și ce frumos m-ai primit
Și soarele mi-a zâmbit,
Așa-mi crește inima
Că sunt olteancă de-a ta.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al interpretului pentru satul natal, amintindu-și cu drag de locurile și oamenii dragi. Este o declarație de dragoste pentru origini și o celebrare a identității oltenești.