Frunzuliță de-un lipan,
Neică, se-mplinii un an
De când umblam pe zăvoi,
Culegeam flori de trifoi
Și ne iubeam amândoi.
Acum zbori din floare-n floare,
Dar sunt toate trecătoare,
Pe mine când mă iubeai
Printre flori mă căutai,
Când mă uitam mă strigai.
Eu sunt floarea dorului
Rupe inima oricui,
Cine se leagă de mine
Trăiește cu drag pe lume,
Are numai zile bune.
Neică, de mă ocolești,
Ca mine nu mai găsești,
Unde-s nopțile cu lună
Petrecute împreună
Când îmi cereai, neică, gură,
Unde-i floarea de trifoi
Ce-o culegeam amândoi
Când ne iubeam prin zăvoi?
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și nostalgia pentru o iubire trecută, idealizată prin amintirea momentelor petrecute în natură. Naratorul își amintește cu tristețe de zilele fericite și se întreabă unde au dispărut acele momente.